O bătrână de 82 de ani a încercat să ”fenteze” legea și îi aducea nepotului sarmale cu droguri în pușcărie. Întâmplarea a avut loc la Penitenciarul din Drobeta Turnu Serverin, potrivit Jurnal de Oltenia.
Elena Mladin, fostă Toma, a fost condamnată definitiv la doi ani de închisoare pentru trafic de droguri după ce, în prima instanţă, bătrâna a primit patru ani de închisoare.
Bătrâna, care a plecat în Australia în timpul anchetei, a fost dată în urmărire de Poliţie pentru executarea pedepsei.
Povestea dosarului de trafic de droguri începe în 2014. Stabilită în Australia, femeia a venit în România în 25 mai 2014. Două zile mai târziu, bătrâna a programat o vizită la Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, unde un nepot al său, condamnat în trecut şi pentru trafic de droguri, era închis pentru conducere fără permis, potrivit Ziare.com.
A venit la noi în cameră o persoană, căruia îmi aduc aminte că îi spuneam Men. La câteva zile după ce a venit, m-a rugat să primesc un pachet cu alimente de la familia lui, întrucât el epuizase dreptul la pachet. Am fost de faţă când cadrele penitenciarului au început să controleze pachetul şi la un moment dat s-a închis geamul, nu s-a mai dat pachetul pe moment. Am observat că din caserola cu sarmale s-a scos de către cadrul penitenciarului un pliculeţ din folie învelit într-o sârmă. După o oră, Men a revenit în camera noastră şi i-am cerut justificări despre incident. Acesta m-a asigurat că el nu ştia nimic despre conţinutul pachetului şi mi-a zis că el crede că bunica, din proprie iniţiativa, i-ar fi pus respectivele droguri, pentru că aceasta cunoştea că el era consumator de droguri în Australia”, a declarat deţinutul, martor în dosar.
Bătrâna de 82 de ani a plecat în Australia în timpul anchetei. În urma procesului, judecat în prima instanţă la Tribunalul Mehedinti, bătrana a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru trafic de droguri. În apelul judecat la Curtea de Apel Craiova, Elenei Mladin (fosta Toma) i-a fost redusă pedeapsa la doi ani de închisoare cu executare.